Emo.chess

Saaaaave me from miseryyy!!!!!! 

-ur dead roomate

Gone with the wind...

Am intalnit odata pe cineva care a scris o vreme scrisori unei femei pe care o iubise si despre care nu mai stia nimic. Fara sa astepte raspuns. Ca si cum si-ar fi notat gandurile intr-un jurnal. Dealtfel, avea grija sa nu-si mentioneze adresa pe plic.
"Atunci de ce-i scriai?" l-am intrebat.
"Ea stia foarte bine ce defecte aveam si n-o puteam minti. Era ca o instanta care imi impunea sa spun adevarul."
Dupa un an, intr-o dimineata s-a hotarat totusi sa o caute. Dar cand a ajuns in orasul respectiv, a aflat ca ea murise de doi ani. Un batran l-a intrebat daca el ii scria, l-a rugat sa astepte si i-a adus un pachet cu plicuri nedeschise.
"Le-am pastrat pe toate. M-am gandit ca intr-o zi va veni cineva dupa ele"

Uneori, si eu ma simt in situatia acelui barbat. Toate intrebarile pe care le pun, vantul mi le aduce inapoi intacte. Va trebui sa gasesc un raspuns la ele, dar prin insusi faptul ca imi pun intrebari nu se mai simte singuratatea. E un prilej sa-mi declar sentimentele fara sa ma rusinez de ele.

Iubirea ne spune ACUM. Trebuie sa alegem.

Q & A

Ati vazut rar oameni care sa-si respecte inima, principiile, sentimentele. Sunteti unul dintre acestia?
Eu sunt.
 Intr-o lume unde ne lovim de atatia care nu iubesc nimic in afara de propria lor persoana, poate sarcasmul sa tina loc de argumente? .
Supremul filozof este cel care nu mai spune nimic, care ajunge la tacere absoluta. "Zi de zi, maresc lista lucrurilor despre care nu mai vorbesc. Cel mai filosof este cel cu lista cea mai lunga. " Sarcasmul nu mai ajunge unei inimi insetate de negatie. Daca trebuiesc zdrobite buzele care vor sa sopteasca e inceputul tragediei.
Cat de lunga vreti sa fie lista lucrurilor de care v-ati hotarat sa nu mai vorbiti?
Orice om care iubeste ceva simte nevoia sa faca marturisiri. Cineva care isi explica deznadejdea e un om care inca mai spera, in ciuda faptului ca declara altceva.
Sa cred ca n-am renuntat nici la iubire?
Nimeni nu dispretuieste mai mult iubirea decat cineva care a dorit-o candva excesiv.
Revolta mea impotriva iubirii e oare, in realitate, o declaratie de dragoste? Suprema negatie nu face decat sa mascheze suprema afirmatie?
Si faptul ca vroiam sa maresc lista lucrurilor despre care sa nu mai vorbesc ascunde oare hotararea deznadajduita de a vorbi despre toate?
Si pe urma, exista taceri si taceri. Unii tac pentru ca viseaza o elocinta mai profunda decat a cuvintelor. In schimb, altii tac pentru ca nu mai vor sa spuna nimic. Pentru ca nu mai cred in nimic. Nu mai cred in dragoste si se hotarasc sa nu-i mai pronunte numele, nu mai cred in fericire si se hotarasc sa uite de ea.
Dupa cate imi dau seama, tacerea nu se naste din teama de a nu putea spune totul, ci din amaraciunea din care nu mai e nimic de adaugat. Nu caut drumul de dincolo de cuvinte, ci tacerea de dinaintea lor.
Rasul meu nu ascunde un autor de maxime detasat si muscator, ci un erou de tragedie care, pentru a va insela, rade.

Emotionanta Stratagema

Ultima scrisoare:

"Sa nu mai vorbim despre asta. Ca si tine, vroiam sa am o certitudine, sa fiu convins ca am ales bine. Iarta-ma ca ti-am facut chestia asta. Vroiam sa simti si tu cat de mult am suferit cand ai plecat. E o tampenie, stiu asta. Pentru ca n-ai sa stii niciodata cat m-a durut.
Suntem facuti unul pentru celalalt. Este infriosator. Cu tine, totul este frumos, chiar si eu. Dar mi-e teama de temerile tale. Nu pot suporta gandul ca nu sunt singurul barbat din viata ta. Iti urasc trecutul, care imi incurca viitorul.
As vrea ca toata durerea asta sa foloseasca la ceva. De ce nu ai incredere in mine? Fiinda sunt un nebun? E un argument care nu conteaza, pentru ca si tu esti la fel de nebuna. Crezi ca ne iubim doar pentru ca e complicat? In cazul asta e mai bine sa ne despartim. Prefer sa fiu nefericit fara tine, decat cu tine.
Dragostea noastra este indestructibila, nu inteleg cum de nu-ti dai seama. Viitorul tau sunt eu. Sunt aici, exist, nu poti continua sa traiesti ca si cum n-as exista. Imi pare rau. Asa cum zic Les Inconnus: "Asta ti-e Destinul".
N-avem dreptul sa fugim de fericire. Majoritatea oamenilor n-au sansa noastra. Sau, cand se indragostesc, nu merge treaba in pat. Ori, cand merge treaba in pat, n-au ce sa-si mai spuna dupa. Noi am trecut de toate aceste probe cu felicitarile juriului, numai ca am fost respinsi din cauza ca nu mai suntem impreuna.
Ceea ce facem este de neiertat. Haide sa nu ne mai torturam. Este criminal sa nu te grabesti sa fii fericit, cand ai, in sfarsit, ocazia. Ne purtam cu noi insine ca niste monstrii. O s-o mai tinem mult asa? Pentru placerea cui? Este o marsavie sa te chinui atat, si pe tine, si pe altii degeaba. Nimeni nu ne va reprosa ca am profitat de sansa care ne-a fost oferita.
Asta este cu adevarat, ultima mea scrisoare, nu mai pot suporta sa ne jucam de-a soarecele si pisica.
Sunt la picioarele tale, descurajat, sfarsit, asteptand lovitura de gratie. De la un anumit grad de intensitate a durerii, iti pierzi orice orgoliu. Nu-ti scriu pentru a-ti cere sa vii, iti scriu pentru a-ti spune ca voi fi intotdeauna aici. Un gest din partea ta, si ne vom intemeia ferma de struti. Nici un gest din partea ta, si voi fi mereu aici, pe undeva, pe aceasi planeta cu tine, asteptandu-te. Te iubesc ca un nebun, nu te doresc decat pe tine, nu ma gandesc decat la tine, iti apartin cu trup si suflet."

Restul este doar...nisip!

I bumped into a little something in my mailbox this morning. I read through it once, twice, thrice. M-au apucat gandurile. I threw something on and went for a walk...dar nu inainte sa apuc singurul borcan pe care il aveam in casa (shocker!). Sunt in cautare de pietre mari, pietre mici si nisip. Incerc parcul de vis-a-vis. Nisip pietros...not what i'm looking for. Unde (in this God given city) aveam sa gasesc nisip?! Acum si eu, m-au apucat cercetarile la ora 11:00 dimineata. Nu puteam sa fiu si eu un om normal, cu obiceiuri normale. Nici gand! Eu am initiativa si imaginatie si mi-o pun in aplicare every chance I get (apparently I do so without my consent). Asadar, cum spuneam, am nevoie de nisip. Ajung intr-un final (and only God knows how) langa lac where I start collecting. In ordine prioritara, the big rocks take the plunge first. Once they're all in I make sure that my jar is brimful. Incep sa adun pietre mai mici si le scap, una cate una, pe langa pietrele mari. I give my trusty jar a good shake so that all the rocks fall into place. Interestingly enough, it's brimful again. I begin picking up fist-fulls of sand and letting it sift through my fingers straight into the jar until it reached the mouth of it. Apuc borcanul cu ambele maini, kick my flip-flops off and I make myself comfortable on a nice patch of the greenest grass I've had the pleasure of seeing this year. Imi sprijin coatele pe genunchi and I lift the jar so that I am holding it with just my fingertips. Si uite asa m-a uitat Dumnezeu langa lac. Am apelat la varianta ajutatoare "Suna un prieten" dar (ca orice om normal, on a sunday morning) dormea. Nevertheless, I was left in good company: My own, my thoughts, my story.

          Un profesor de filozofie stătea în faţa studenţilor săi având câteva obiecte în faţa lui. Când a început ora, fără să spună un cuvânt, a luat un borcan mare şi a început să-l umple cu pietre cu diametrul de aproximativ 5 cm.

          Apoi i-a intrebat pe studenţi dacă borcanul este plin. Au fost cu toţii de acord că este plin.

Apoi a luat o cutie cu pietricele şi le-a turnat în borcan, scuturâdu-l uşor. Desigur că acestea s-au rostogolit printre pietrele mari şi au umplut spaţiile rămase libere. 

          Şi iar i-a întrebat pe studenţi dacă borcanul este plin. Au fost din nou de acord că este plin. Şi au râs.

Apoi a luat o cutie cu nisip şi l-a turnat în borcan, scuturându-l uşor. Desigur nisipul a umplut spaţiul rămas liber. Acum, spuse profesorul, vreau să recunoaşteţi că aceasta este viaţa voastră.

          Pietrele mari sunt lucrurile importante: familia, partenerul, sănătatea şi copiii vostrii, lucruri care, chiar dacă totul este pierdut, şi numai ele au ramas, viaţa voastră tot ar fi completă. Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza: slujba, casa şi masina. Nisipul reprezinta lucrurile mici care completeaza restul.

          Dacă puneţi în borcan mai întâi nisipul, nu mai ramâne loc pentru pietrele mari şi pentru pietricele.

La fel se desfăşoară şi viaţa voastră. Dacă vă consumaţi timpul şi energia cu lucrurile mici, nu veţi avea niciodată spaţiu pentru lucrurile importante. Fiţi atenţi la lucrurile care sunt esenţiale pentru fericirea voastră!

Vă ramâne mereu destul timp să mergeţi la servici, să faceţi curat în casă, să daţi o petrecere sau să duceţi gunoiul! Aveţi grijă de pietrele mari în primul rând, de lucrurile care într-adevăr contează.

Stabiliţi-vă priorităţile! Restul este doar nisip. 

Cu Pofta-n Cui!

Cum stii ca n-ai cu cine : 
  
Intru cu un entuziasm devastator in supermarket, reusesc sa fac slalom printre cei mai entuziasmati consumatori pe care i-am intalnit vreodata ( you know 'em all too well...cei care stau si se pierd in fata unui singur produs contempland nemurirea sufletului si blocheaza jumatate de culoar) si ma opresc in fata locului unde ar trebui sa se afle unul dintre cele mai magnifice creatii pamantene: OREO CAKESTERS.

Scanez primul raft...nada. Il scanez pe cel de-al doilea...nada still. Ma apuc scanez si cel de-al treilea raft....NADA. Simt cum imi radiaza fiecare papila gustativa. Imi indrept privirea catre cea mai apropiata sursa de informare. Se doveste a fi o 'ea' extrem de fascinata de culoarea ochilor mei deoarece, intr-o disperare crescanda, m-am apropiat (imi imaginez) mai mult decat trebuia (ceea ce nu prea cred).

Eu : nu va suparati, imi puteti spune, va rog, unde pot gasi OREO's? (surely they must've placed them somewhere else)
Ea: poftim?
Eu: OREO's... (imi indrept privirea spre locul unde trebuiau sa fie pachetele de OREO's)
Ea: .....stati, ce? (penetrating glare of doom)
Eu: OREO's? Saptamana trecuta erau aici...(puppy-eye of dispair)...i-ati mutat?
Ea: ......(7 secunde)......(10 secunde)....stati asa ca nu inteleg....ce cautati?....(deschide gura...ramane cu gura deschisa cca 4 secunde...se screme un pic dupa care....)...OREZ?
Eu: (incercand sa pronunt cuvantul OREO's cu un accent cat mai ruso-roman...si esuand lamentabil) OOO-Riiiiiiiii-OOOOO-s? (yes!! mi-a iesit! victory!! come to papa!! imi ploua in gura...that sweet, white filling sandwitched between two circular, chocolate cookie pieces pe care eu aveam sa le rasucesc and do nasty things to....all she had to do is point me in the right direction)
Ea: ahaa (rostit pe 3 tonalitati)...nu sunt! (ei nu zi zau....eventual si cu limba scoasa tanti)

Tanti -  1
Eu  -  BURRRRRRRN!!!

Atunci

Atunci, imi iau pixul sa scriu cat iubesc, ca are cel mai frumos miros din lume si ca viata mea se cufundda in el, iar daca tu consideri ca astra este o chestie caraghioasa, esti vai de capul tau, cand tipa tip si eu, ii voi da totul mereu si n-o sa fie dimineata in care sa ma trezesc pentru altcineva si in care sa il fac sa ma iubeasca si in care sa nu-i sarut iar si iar incheieturile mainilor, umerii, si atunci imi dau seama ca daca esti indragostit, scrii fraze nesfarsite, nu mai ai vreme sa pui punct, trebuie sa continui sa scrii, sa alergi mai departe decat inima ta si fraza nu vrea sa se opreasca, dragostea nu are punctuatie, iar lacrimle starnite de pasiune se preling, cand iubesti ajungi sa scrii lucruri interminabile, cand iubesti ajungi intotdeauna sa te consideri Albert Cohen, in sfarsit, in sfarsit a venit, si ne-am luat zborul mental si fizic, juraminte eterne, plimbari, cand am cerut o favoare, cel care inchiria siguranta a inteles totul si a raspuns e prea cald, dragoste, dragoste neincetat, de trei, de patru, de cinci ori pe zi, in viata voastra nu ati simtit atata, totul incepe din nou, nu mai sunteti singuri, cerul este trandafiriu, fara tine nu eram nimic, in sfarsit respir, mergem la cativa centimetrii deasupra solului, nimeni nu vede asta in afara de noi, suntem pe perne de aer, le zambim fara motiv romanilor, care ne iau drept inapoiati mintal, drept membrii ai unei secte, secta "Celor ce zambesc in stare de levitatie", acum totul a devenit atat de usor, faci un pas, pe urma altul, si asa-i dragostea, viata, rosiile cu mozzarella galgaind in ulei de masline pastele cu parmezan, nu ne terminam niciodata mancarea din farfurie, ocupati pana peste cap sa ne privim ochi in ochi sa ne dezmierdam mainile sa ni se scoale, cred ca n-am mai dormit de zece zile, zece luni, zece ani, zece secole, mi-e de-ajuns sa respir si sa te privesc, e pentru totdeauna si pentru totdeauna si pe vecie, e nemaipomenit, uluitor cum ne inabusa bucuria de a trai, n-am mai trait niciodata asa ceva, simti ceea ce simt si eu? n-ai sa ma poti iubi niciodata atat cat te iubesc, nu, eu te iubesc mai mult decat ma iubesti tu, ba nu, eu, ba nu eu, bine, amandoi, este atat de minunat sa devii complet cretin, sa alergi spre mare, tu esti pentru mine, cum sa exprimi prin cuvinte ceva atat de frumos, e ca si cum, ca si cum am fi iesit din bezna adanca pentru a intra intr-o lumina orbitoare, e ca efectul unei pastile de Ecstasy care nu s-ar opri niciodata, ca o durere de burta care dispare, ca prima gura de aer inspirat dupa ce ti-ai oprit rasuflarea sub apa, ca un raspuns unic la toate intrebarile, zilele trec ca minutele, uiti de toate, te nasti in fiecare secunda, nu te mai gandesti la nimic urat, te afli intr-un prezent perpetuu, senzual, sexual, adorabil, invincibil, nimic nu ne poate atinge, esti constient ca forta acestei dragoste va salva lumea, oh suntem ingrozitor de fericiti, tu urci camera, asteapta-ma in hol, ma intorc imediat si, dupa ce iau liftul, urci treptele cate patru trepte odata, cand ies din lift deschizi usa, ah, aveam lacrimi in ochi pentru ca fuseseram despartiti trei minute, mi-e pofta de tine iar si iar, gata, te-a apucat un ras nebun, da' ce-am zis de razi in halul asta, e ceva nervos, te ador, in ce zi suntem?