Ar trebui totusi sa va povestesc cum am murit. Va amintiti de Rebel fara cauza, cu James Dean?
In filmul asta, o gasca de putoi cretini se distreaza napustindu-se cu masina drept intr-o
prapastie.
Ei numesc asta "chicken run". Jocul loc consta in a frana cat mai tarziu cu
putinta. Cel care franeaza ultimul este cel mai barbat din grup.
Sa spunem ca grosimea chestiei lui este proportionala cu intervalul de timp pe care il lasa
sa treaca pana franeaza.
Evident ca treaba asta nu iarta, unul dintre tampiti isi termina cursa la picioarele falezei,
intr-un Chevrolet transformat in Cesar (creator al unor obiecte de arta obtinute din automobile comprimate).
Ei bine, "X" si cu mine, cu cat inaintam in aventura noastra, cu atat ne dadeam mai bine seama ca semanam cu rebelii fara cauza. Acceleram catre prapastie, cu pedala apasata pana la refuz. Inca nu stiam ca tampitul care avea sa franeze prea tarziu eram eu.
Cand duci o viata dubla, regula de baza este sa nu te indragostesti. Te intalnesti in secret, de placere, ca sa evadezi, ca sa traiesti fiorul. Te crezi erou. Dar sa fii sentimental, niciodata!!! Nu trebuie sa amesteci lucrurile. Pana la urma, ai ajunge sa confunzi placerea cu dragostea. Ai risca sa fii complet dezorientat.
Daca am cazut in capcana, motivul este foarte simplu: e mult mai placut sa faci dragoste cand esti indragostit. Femeilor, chestia asta le lasa impresia ca preludiul dureaza mai mult, iar barbatilor, ca dureaza mai putin. Si tocmai chestia asta a fost pieirea mea. Aveam gusturi de lux! Am jucat comedia romantismului doar ca sa vedem cine e mai tare. Si, in cele din urma, am ajuns sa cred in ea. Nimic nu este mai eficace, in dragoste, decat metoda Conue (metoda autoconvingerii): ce pacat ca functioneaza doar intr-un singur sens. O data ce te-ai autoconvins, este prea tarziu sa mai dai inapoi. Credeai ca te joci, ceea ce era adevarat, dar te jucai cu focul. Pluteai deja in golul prapastiei, ca acele personaje de desene animate care se uita la spectator, apoi la abisul de sub picioarele lor, apoi din nou la spectator si, in cele din urma, cad de-a binelea. "That's all folks!"
Recunosc ca pe vremea cand se intampla tot acest balamuc, la orice petrecere puneam piciorul nu dadeam decat de oameni care ma intrebau, cu un aer prefacut, unde e "X", ce e cu "X", de ce nu era "X" acolo si ce facea "X" in acel moment. Le raspundeam la alegere:
- Zau? Nu e aici? Ma intrebam unde e!
- Fie vorba intre noi, bine a facut ca n-a venit la adunarea asta de rahat...ah, pardon, tu ai organizat-o...
- "X"?? Ha-ha...E in Congo.
- "X"? "X" si mai cum?
- "X" e la spital...Un accident oribil...Intre doua urlete de durere infioratoare, ma implorat sa raman, dar nu voiam sa ratez petrecerea asta simpatica. Delicioase icrele astea cu somon, nu crezi?
In schimb, de fiecare data cand auzeam cuvantul "X" rostit pe undeva, parca primeam o lovitura de pumnal.
-Dragi prieteni, ati vrea sa fiti atat de amabili si sa nu mai pronuntati acest nume in prezenta mea, va rog?
M-am trezit din vis mult prea devreme. Brunch at the Waldorf Astoria, surrounded by a restful oasis of 39 acres covered with lush gardens, Frank Lloyd Wright-influenced architecture, personalized crunchy bed sheets and caramel apples. Binenteles ca m-am ridicat cu chiu cu vai din pat, tarandu-mi picioarele spre minunatia mea de calculator. Still, half-tasting the caramel wonder I had been eating just minutes before, imi pregatesc o cana de cafea. Usor revigorant...satisfying even. Deschid geamul si realizez ca trebuie neaparat sa pun ceva haine pe mine dar ma multumesc cu o camasa aruncata cu o seara inainte pe canapea. 
