Thursday, September 16, 2010

Ultimele cuvinte ale lui Gautama Buddha in aceasta lume au fost: "Fii tu insuti o lumina". Nu urma exemplul altora, nu imita, deoarece imitarea, supunerea, creeaza prostie. Te nasti cu un extraordinar potential de inteligenta. Te nasti cu o lumina launtrica. Asculta glasul linistit, slab, din launtrul tau, si el te va calauzi. Nimeni altcineva nu te poate calauzi, nimeni altcineva nu poate sa devina un model pentru viata ta, deoarece esti unic. Nu a existat niciodata nimeni asemanator intru totul tie si nu va exista niciodata nimeni care sa-ti fie asemanator intru totul. Aceasta este gloria, grandoarea ta - ca esti absolut de neinlocuit, ca esti pur si simplu tu insuti, si nimeni altul.
Cel care ii urmeaza pe altii devine fals, devine un pseudo, devine mecanic. Poate sa fie un mare sfant in ochii celorlalti, dar in esenta lui este complet lipsit de inteligenta, si nimic mai mult. Poate sa aiba un caracter foarte respectabil, dar aceasta numai la suprafata, nici cat pielea. Zgarie-l putin numai si vei fi surprins ca in interior este o persoana cu totul diferita, exact opusul a ceea ce este la suprafata.
Urmandu-le exemplul altora, este posibil sa-ti cultivi un caracter frumos, insa nu poti avea o constiinta frumoasa, iar, daca nu ai o constiinta frumoasa, nu poti sa fii vreodata liber. Iti poti schimba inchisorile una dupa alta, iti poti schimba legaturile, iti poti schimba stapanii. Iti creezi o identitate falsa. Iti pierzi perspectiva realitatii, iti pierzi sinceritatea, vei fi nesincer fata de tine insuti. Vei deveni artificial, nenatural, iar a fi artificial, a fi nenatural, este calea omului mediocru, prost, nebun.
Buddha defineste intelepciunea ca fiind viata dusa in lumina propriei constiinte, iar nebunia ca fiind viata dusa urmandu-le exemplul altora, imitandu-i, devenind umbra altcuiva.

Trebuie sa-ti accepti viata cu toate problemele ei. Trebuie sa treci prin viata neprotejat; trebuie sa-ti cauti propria cale. Viata este o ocazie, o provocare de a te gasi pe tine insuti. Insa nebunul nu vrea sa urmeze calea grea, nebunul alege scurtatura. Iti spune: "Buddha a reusit - la ce bun mi-as mai bate si eu capul? O sa-i urmaresc pur si simplu comportamentul si o sa-l imit."
Insa, atunci cand il urmezi pe altul, cum ai putea sa devii inteligent? Nu-i vei da nicio ocazie inteligentei tale sa explodeze. Pentru a iesi la lumina, are nevoie de o viata plina de provocari, de o viata aventuroasa, de o viata care stie sa riste si sa se indrepte catre necunoscut.
Fii o lumina pentru tine insuti si vei fi intelept; lasa-i pe altii sa devina conducatorii tai, calauzele tale si vei ramane prost si vei continua sa ratezi toate comorile vietii - care iti apartineau!

Viata este un pelerinaj extraordinar de frumos, insa numai pentru aceia care sunt pregatiti sa caute.

Osho.

No comments:

Post a Comment